Adauga un articol nou
Panourile radiante cu infraroşu
Panourile radiante cu infraroşu reprezintă o tehnologie în materie de încălzire, încă nouă pentru ţara noastră. Utilizarea acestora oferă rezultate bune numai atunci când puterea şi numărul lor sunt corect dimensionate, iar încăperea în care sunt montate are o izolare eficientă.
ÃŽn ultimii ani, vremea rece ne ia prin surprindere, frigul instalându-se când ne aşteptăm mai puţin. Cea care întârzie să apară este însă căldura. Uneori chiar şi cei care beneficiază de centrale proprii sunt nevoiţi să suporte frigul din cauza presiunii prea mici din ţevile de gaze sau a lucrărilor care se execută la acestea. O soluţie alternativă poate fi găsită în panourile radiante cu infraroşu, un alt rezultat al progresului tehnologic, care are la bază acelaşi principiu prin care soarele încălzeşte pământul.
Panourile radiante cu infraroşu sunt "generatoare de căldură la fel ca sobele de teracotă sau caloriferele, cu diferenţa că nu consumă combustibil solid, gazos sau alt agent termic, ci energie electrică. Din acest motiv, din procesul de producere a căldurii nu rezultă noxe, bioxid de carbon sau radicali.
Panourile sunt de fapt climatizatoare cu fibră de carbon, ecologice şi economice", spune Adrian Gogota, general manager la Ecogec. Recomandate pentru efectele terapeutice pe care le au şi pentru confortul termic dat, panourile radiante pot fi montate în orice spaţiu, iar temperatura de funcţionare poate fi setată cu ajutorul termostatelor simple, digitale sau programabile.
DIMENSIONARE ŞI MONTAJ
Panourile cu infraroşu pot fi montate în orice tip de încăpere cu condiţia dimensionării corecte a puterii şi a numărului lor. Un singur panou poate încălzi o suprafaţă de până la 20 mp, însă este recomandat ca pentru fiecare încăpere să se facă un calcul în funcţie de volumul de încălzit, izolaţie, tipul clădirii (bloc sau casă), de tipul pereţilor şi al geamurilor, de amplasamentul locuinţei (zona climatică). Varianta adecvată este dată şi de destinaţia spaţiului în care urmează să fie montat (de exemplu, este recomandat ca în spaţiile umede să nu se folosească panouri cu rame de lemn).
Articol adaugat de Jurnalul National
Alte articole
CUM ALEGI UN SEMINEU POTRIVIT PENTRU CASA TA
Cel mai mare pavilion dedicat pietrei naturale, la Bucuresti.
Uimitoarele creatii ale lui Hirotoshi Ito au ajuns in Romania.
Pompele de caldura aer/apa tip split
Cum sa alegi o casa practica? 5 aspecte ce trebuie sa fie urmarite